SOS de la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgoviște. Rezervele sunt minime, cererile – mari. Sâmbătă, 29 august, este deschis la donare cu multe surprize

Publicitate

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgoviște face apel la dâmbovițeni să vină să doneze sânge, rezervele fiind epuizate, iar cererile spitalelor mari!

Din cauza pandemiei de COVID-19, donatorii obișnuiți, dar și cei de ocazie evită să mai meargă la Centrul de Transfuzie, iar specialiștii instituției nu mai pot organiza colecte mobile.

În aceste condiții, s-a luat decizia ca sâmbătă, 29 august, Centrul de Transfuzie să fie deschis, iar apelul disperat către dâmbovițeni este să vină să doneze sânge, să salveze în continuare viețile celor dragi sau să aibă satisfacția că au salvat viața unui semen.

Sediul Centrului de Transfuzie este situat în Târgoviște, pe Bulevardul I.C. Brătianu nr. 4.

Iată condițiile în care puteți deveni donator de sânge:

– să aveți o stare bună de sănătate fizică și psihică;

– vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, greutate peste 50 kg fete și peste 60 kg băieți;

– să nu fiți sub influența niciunui medicament, să nu consumați alcool cu 24 de ore înainte de donare, nu fumați cu o oră înainte de donare.

– fără un istoric personal de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, fără intervenții chirurgicale, tatuaje sau extracții dentare recente;

– la 28 de zile după revenirea în tara sau de la contactul cu o persoană Covid19 pozitivă sau aflată în izolare/carantină;

Înainte de donare, se recomandă un mic dejun sărac în grăsimi, hidratare suficientă, o stare de spirit bună.

Care sunt beneficiile donării: o stare de bine la gândul că gestul vostru a salvat vieți; 7 tichete de masă; un voucher de la Rompetrol cu ajutorul căruia, în benzinăriile brandului, primiți o gustare și o băutură.

Totodată, Restaurantul ”Story- food, wine, music” din Târgoviște a anunțat că donatorii de sâmbătă, 29 august, vor primi din partea „casei” un suc și o prăjitură, iar cei care nu sunt cu autoturismul – un pahar de vin roșu.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!