O șoferița din Teiș, în vârstă de 28 de ani, a ajuns de urgență la spital, joi seara, după ce a fost implicată într-un accident rutier. În coliziune au mai fost implicate două autoturisme. Cea de-a doua mașină era condusă de în bărbat de 41 de ani, din comuna Lucieni.
Accidentul a avut loc pe drumul județean 712, pe raza satului Teiș.
,,Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 41 de ani, din comuna Lucieni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 712, în localitatea Teiș, din direcția Târgoviște către Șotânga, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 28 de ani, din localitate.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.