Șoferiță din Dâmbovița, rănită după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp!

Foto: Arhivă
Publicitate

O tânără din Vișina, în vârstă de 20 de ani, a fost rănită după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un stâlp. La scut timp după accident, șoferița a fost transportată la spital pentru îngrijii medicale.

Accidentul a avut loc miercuri, pe drumul național 61, pe raza localității Petrești. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

„La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost
sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Petrești.

Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că o tânără, de 20 de ani, din comuna Vișina, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 61, în
localitatea Petrești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un stâlp. În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!