Șoferiță băută, implicată într-un accident în Dâmbovița. Două autoturisme și un ansamblu de vehicule, avariate la intersecția DN 72 cu DC 24

Foto: Arhivă
Publicitate

O șoferiță aflată sub influența alcoolului a fost implicată, luni după-amiază, într-un accident rutier, la intersecția drumului național 72 cu drumul comunal 24, în afara localității Dărmănești. În coliziunea față-spate au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule. Din fericire, în urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită.

„În această după-amiază, 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Dărmănești.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, la intersecția drumului național 72 cu drumul comunal 24, în afara localității Dărmănești, s-ar fi produs o coliziune fața-spate între două autoturisme și un ansamblu de vehicule.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar una dintre persoanele implicate, respectiv, o șoferiță, de 34 de ani, din comuna Dărmănești, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice. Cercetările cu privire la acest caz continuă”, a transmis IPJ Dâmbovița.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!