Șofer din Dâmbovița, transportat de urgență la spital în prima zi a noului an, după ce a fost implicat într-un accident rutier

Publicitate

Un șofer de 21 de ani a ajuns în prima zi din 2025 de urgență la spital! Acesta a fost rănit în urma impactului dintre două autoturisme. Accidentul a avut loc pe DJ 711, pe raza comunei Bilciurești, iar vinovată pentru producerea coliziunii este o femeie de 37 de ani, din Bucșani.

„În această după-amiază, 1 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Bilciurești.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că o femeie, de 37 de ani, din comuna Bucșani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 711, pe raza comunei Bilciurești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comună.

În urma impactului, șoferul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dâmbovița.

Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii coliziunii. Zona accidentului a fost asigurată de pompierii Gărzii de Intervenție Cornești, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!