Șoc în rândul pompierilor! Salvator găsit mort în timpul serviciului. Cazul a fost preluat de procurorul militar

Publicitate

Doliu în rândul pompierilor militari din Prahova! Un cadru militar a fost găsit mort, vineri dimineață, într-o unitate a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Mizil. Bărbatul prezenta o plagă prin împușcare și se afla în timpul serviciului.

Echipajele medicale și polițiștii au ajuns rapid la fața locului. În incinta unității a fost găsit un pompier în vârstă de 44 de ani, însă pentru acesta nu s-a mai putut face nimic. Militarul prezenta o plagă prin împușcare, iar primele verificări au indicat că incidentul s-a produs în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.

Circumstanțele în care s-a produs tragedia nu sunt, deocamdată, cunoscute. Cazul a fost preluat de procurorul militar competent, care efectuează cercetarea la fața locului cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova.

Anchetatorii urmează să analizeze probele și împrejurările în care a avut loc incidentul. De asemenea, va fi efectuată autopsia medico-legală, pentru stabilirea cauzei și mecanismului decesului.

„La data de 21 august 2026, în jurul orei 08:06, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova au fost sesizate, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui incident într-o unitate din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, situată în orașul Mizil.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje medicale și polițiști, pentru acordarea primelor îngrijiri medicale, respectiv pentru efectuarea activităților specifice de cercetare la fața locului.

Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un cadru militar, în vârstă de 44 de ani, ar fi fost găsit decedat în incinta unității, prezentând o plagă prin împușcare, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în circumstanțe care urmează să fie stabilite pe parcursul cercetărilor.

În prezent, cercetarea la fața locului este efectuată de către procurorul militar competent, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în vederea stabilirii și clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată, urmează să fie dispusă efectuarea autopsiei medico-legale, în vederea stabilirii cauzei și mecanismului decesului”, a transmis IPJ Prahova.

 

 

Publicitate