Situație revoltătoare la Institutul de la Fundeni! Cum așteaptă bolnavii de cancer testul COVID, înainte de internarea pentru tratamentul oncologic

Publicitate

Imagine revoltătoare de la institutul Fundeni din București. Sute de oameni bolnavi de cancer sunt puși să aștepte într-un spațiu închis, fără distanțare socială, în aglomerație, pentru a fi testați anti-COVID.

Testul este obligatoriu înainte de internarea în spital pentru efectuarea de citostatice sau alt tip de tratament specific bolnavilor de cancer.

O fotografie cu bolnavi stând la coadă pe coridorul Institutului Oncologic București a fost trimisă presei de unul dintre cei care așteptau. Managerul instituției a declarat că s-a organizat cum s-a putut mai bine.

”Aceasta este doar jumătate din coada la care stau bolnavii de cancer de la Fundeni, înainte de internare, pentru a fi testați de Covid. Este spațiu închis, doamnelor și domnilor, cei mai mulți dintre oamenii de acolo au sistemul imunitar compromis din cauza citostaticelor, doar că unora dintre dumneavoastră nu li se pare nimic “fishy” în atitudinea autorităților față de noi toți. Pe de o parte, purtăm măști toată ziua, ne vor închide noaptea în case, pe de alta, în spitalele de stat se întâmpla ce vedeți și dumneavoastră. Cum de se răspândește sarscovul așa repede? Cum vedeți. Imaginea este de azi. Later edit: mă sună multă lume, nu eu am făcut poza, mi-a trimis-o cineva disperat de cât mai are de stat. Înțeleg că astăzi nu s-au respectat biletele de ordine, nu am idee de ce, și-a ieșit ce vedeți. Nu știu câtă lume era la coadă. Să sperăm că s-a întâmplat doar azi”, scrie Cristina Severin, cea care a primit și a postat imaginea pe Facebook.

Contactat telefonic de reporterii DC Medical, managerul Institutului Oncologic din București, Lidia Kajanto, spune că lucrurile nu au stat chiar cum arată acea imagine, că se purtau măști și s-a încercat o organizare. Potrivit acestuia, mai mulți bolnavi au venit neprogramați.

”Au fost mai mulți bolnavi, au venit și la testare. Săptămâna trecută trebuiau să vină și au venit acum. Se mai întâmplă. (…) Ne-am organizat cum se poate, (…), am creat circuite pentru toți”, declară managerul Lidia Kajanto.

Întrebată dacă au mai fost situații când holul e plin de bolnavi și se stă la coadă, managerul a spus că nu e prima dată când se întâmplă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!