Situație dramatică la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște, din cauza lipsei de personal. Medicii fac tot mai greu față afluxului de bolnavi infectați cu COVID-19

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște se confruntă cu o situație dramatică în această perioadă din cauza lipsei de personal. 4 medici s-au infectat cu coronavirus, iar unul dintre aceștia se află in stare gravă, la terapie intensivă.

Astfel, dintr-un total de 7 medici, doar trei au mai rămas disponibil pe această secție extrem de importantă. Numeroase persoane care vin să se testeze sunt nevoite să aștepte ore întregi în cortul amplasat în curtea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Mai mult de atât, asistentele sunt epuizate, iar cadrele medicale se tem că în curând va exista o blocare completă a spitalului.

Potrivit mai multor surse, la Terapie Intensivă nu mai există locuri disponibile, iar toate cazurile grave sunt transportate în ale județe.

Până acum, în județul Dâmbovița au fost infectate cu coronavirus 6 511 persoane. De asemenea, 215 persoane dintre acestea au decedat.

În urmă cu două săptămâni, într-un interviu acordat colegilor de la incomod-media.ro, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, transmitea “Suntem ca într-o stare de război”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!