Sindicaliștii din învățământ anunță proteste după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Cîțu

Publicitate

FSLI condamnă politica de austeritate pe care noul guvern intenționează să o promoveze și se pregătește pentru declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare, se arată într-un comunicat de presă al organismului sindical.

În condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri, unele deja puse în aplicare de la 1 ianuarie 2021, sindicaliștii atrag atenția că măsurile de austeritate, impuse de Guvernul Cîțu, ”condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie socio-profesională. După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie 2021 și de la data de 1 septembrie 2021.

De asemenea, după trei ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în învățământul special sau care predau în regim de simultan sunt incorect calculate prin raportare la salariile de baza din anul 2016.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia! Aceasta este «răsplata» pentru efortul uriaș depus de personalul didactic în acest an în care s-a introdus învățarea online? Prin efortul personal, financiar și material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învățământ cu dispozitivele tehnice necesare, așa cum prevedea legea, fiind nevoiți să lucreze de pe laptopurile și telefoanele personale și să găsească singuri soluții de avarie, astfel încât procesul de predare-învățare-evaluare să continue”.

În aceste condiții, FSLI anunță că în sistemul educațional sunt inevitabile protestele.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!