Siguranța în școli, prioritatea polițiștilor dâmbovițeni

Publicitate

Vineri, 10 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, împreună cu reprezentanții Instituției Prefectului Dâmbovița, au organizat o întâlnire cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din arondarea orașelor Pucioasa și Fieni.

Activitatea a avut ca scop creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în școli, dar și în proximitatea acestora.

Într-un dialog deschis s-au analizat problemele fiecărei unități de învăţământ, fiind identificate principalele riscuri, dar și măsurile care trebuie puse în aplicare pentru ca fiecare copil să fie în siguranță.

Abordarea fenomenului de violență în mediul școlar a fost unul dintre subiectele principale pe care polițiștii l-au adus în atenția cadrelor didactice.

Polițiștii au ținut să le reamintească profesorilor că vor fi un partener de nădejde pe care se pot baza la nevoie, siguranța copiilor fiind una dintre cele mai importante obiective.

În continuare vor fi organizate activități informativ-preventive pentru elevi și se va oferi sprijin și consiliere în cazul în care vor apărea fapte de violență.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!