Și în acest an se va merge cu Iordanul în comuna Gura Șuții! Tradiția se păstrează cu sfințenie în localitate

Publicitate

În numeroase localități din județul Dâmbovița, tradițiile continuă să fie vii și păstrate cu sfințenie, indiferent de anotimp. Tinerii, dar și bătrânii respectă an de an obiceiurile lăsate moștenire în comunitate.

În comuna Gura Șuții, mersul cu Iordanul, în seara dinaintea Sfântului Ioan, este una dintre cele mai îndrăgite tradiții locale. De Bobotează, în comuna dâmbovițeană va avea loc și un program artistic, găzduit de căminul cultural din localitate. Pe durata spectacolului folcloric, pe scenă vor urca Nikos Drăgulina, Irina Maria Birou și Formația Marian Mateescu.

Tradiție, voie bună și multe surprize 

,,Luni, 6 ianuarie 2025, comuna Gura Șuții își îmbracă hainele de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai îndrăgite tradiții locale – Iordanul. Primarul Marian Dinu invită toți locuitorii să participe la evenimentul care va avea loc în incinta Căminului Cultural, promițând o seară plină de voie bună, muzică și momente speciale.

Grupurile de iordănitori se vor reuni la căminul cultural, unde distracția va începe sub semnul tradiției și al prieteniei. Spre dimineață, aceștia își vor urma obiceiul, mergând în sectorul lor cu Iordănitul, pentru a aduce bucurie și urări de bine.

Evenimentul va fi onorat de prezența unor personalități importante din județul Dâmbovița, care vor avea ocazia să salute locuitorii comunei și să aprecieze frumusețea acestei tradiții. De asemenea, scena din Gura Șuții va găzdui nume mari ale folclorului românesc, pregătite să încânte participanții cu muzică tradițională de calitate”, au transmis organizatorii spectacolului.

Inspectoratul Județean de Poliție se va asigura că liniștea și ordinea publică sunt respectate, astfel încât evenimentul să se desfășoare fără incidente. Totodată, primarul Marian Dinu îi îndeamnă pe iordănitori să fie prudenți și să respecte regulile, așa cum au demonstrat și în anii trecuți.

Administrația locală a muncit din greu pentru ca ediția din acest an a Iordanului să fie una memorabilă. Cu un program artistic divers și surprize pregătite pentru cei prezenți, seara promite să fie una de neuitat pentru locuitorii comunei Gura Șuții.

Petrecerea va începe la ora 18:00, iar toți cei care doresc să ia parte la această sărbătoare autentic românească sunt așteptați cu brațele deschise.

“Vă aștept cu drag să celebrăm împreună această frumoasă tradiție care ne unește ca și comunitate și ne amintește de valorile noastre. Sunteți invitați să vă bucurați de un eveniment plin de tradiție, voie bună și surprize deosebite, marcând astfel începutul noului an în spiritul obiceiurilor strămoșești”, a transmis primarul Marian Dinu, primarul comunei Gura Șuții, pe pagina de Facebook Știri Gura-Șuții.

Umblatul cu Iordanul este un obicei străvechi, care se mai păstrează în anumite locuri din țară, în mediul rural mai ales,  și are loc între Bobotează și marea sărbătoare creștin ortodoxă a Soborului Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Iordănitul se adresează celor ce poartă numele acestui sfânt. Ei sunt ridicați în aer și stropiți pentru a avea noroc tot anul.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!