Un bărbat de 57 de ani, din Teiș, a fost arestat după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de tatăl său.
Măsura vine după ce bărbatul este bănuit că, în după-amiaza zilei de ieri, 21 noiembrie, în timp ce s-ar fi aflat la o societate comercială din localitatea Teiș, ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgoviște, respectiv s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de tatăl acestuia, un bărbat de 82 de ani, și, pe fondul consumului de alcool, l-ar fi amenințat cu acte de violență.
„La data de 21 noiembrie, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din Teiș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bănuitul este cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție, conform art. 47 din Legea nr. 217/2003”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.
Astăzi, 22 noiembrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile