Elevii pasionați de robotică din Târgoviște, apel pentru un sprijin financiar!
Echipele de robotică Phantom Robotics” și ”Under Construction” de la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște au susținerea Asociației ”Noi zidim viitorul”, în acest an școlar, pentru a participa la competiția BRD FIRST Tech Challenge România – cea mai importantă competiție internațională de robotică din lume.
Numai că, totuși, există o component financiară căreia nu i se poate face față decât cu ajutor financiar!
Dacă în anii anteriori, elementele de joc pe care elevii le foloseau erau procurate de cei de la ”Nație prin educație”, din neferecire acest lucru nu mai este posibil, iar elevii au fost anunțați de câteva ore că vor trebui să și le achiziționeze singuri.
Cele două echipe de robotică târgoviștene se confruntă momentan cu lipsa fondurilor necesare pentru a cumpăra elementele de joc ale căror costuri se ridică în jurul sumei de 3500 lei.
Astfel, orice donație este binevenită în contul asociației:
Asociaţia “Noi Zidim Viitorul”, cu sediul în Târgovişte, înregistrată la Administraţia Financiară cu nr. 41845282, cont de virament RO50 RNCB 0749 1654 5366 0001, deschis la Banca Comercială Română
”Avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea participa la competiție. Vă mulțumim pentru tot ajutorul acordat!”, au transmis elevii componenți ai celor două echipe de robotică de la Carabella, tot cei pe care îi cunoașteți săritori în vremuri de pandemie.
Vă reamintim că ei sunt primii care, în Dâmbovița, au confecționat și donat spitalelor vizierele pentru cadrele medicale și elemente componente pentru ventilatoarele folosite în tratarea bolnavilor de COVID-19.