Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a referit, miercuri, la posibilitatea ca anumite servicii pentru copii, de genul creşă, after-school, sau alte activităţi de educaţie pentru copii, să fie permise pe perioada vacanţei de vară, cu un număr mai mic de copii decât în mod normal.
Atenție! Încă nu a fost luată nicio decizie în acest sens.
Pe de altă parte, fiind deja probleme în familiile cu copii minori, mai ales că nu se mai redeschis școlile și grădinițele, iar starea de urgență cel mai probabil se va ridica după 15 mai, potrivit ministrului, se va lua o decizie și în ceea ce privește propunerea de prelungire până pe 12 iunie a prevederii prin care se acoperă 75% din salariu pentru părintele care optează să stea acasă pentru a-şi îngriji copilul pe perioada suspendării activităţii la şcoală.
Ministrul Muncii a precizat că provocarea este pentru perioada vacanţei de vară, iar autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru grupele mici de copii.
”În cursul lunii mai, vom prezenta care sunt măsurile”, a subliniat Violeta Alexandru.