Serie de proteste Sanitas în Capitală. Marți, sindicaliști din Dâmbovița se alătură manifestanților

Publicitate

Sindicaliștii SANITAS, din nou în stradă, în săptămâna protestelor din București!

Astăzi, protestatarii s-au aflat în Piața Victoriei și în proximitatea a cinci spitale bucureștene: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Ștefan”, Spitalul Clinic Colentina și I.N.B.F. „Prof. Dr. Matei Balș”.

Mâine, 7 februarie, se alătură protestului Sindicatul SANITAS Dâmbovița.

Manifestanții vor participa, alături de alți colegi din țară, la protestul organizat de către Federația SANITAS pentru susținerea revendicărilor membrilor de sindicat.

Protestul va începe la ora 10:00 în Piața Victoriei, iar de acolo protestatarii vor pleca în marș și se vor opri în fața altor spitale din București: Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, Spitalul Universitar de Urgență Elias și DGASPC Sector 1.

Revendicările SANITAS sunt:

Creșterea veniturilor tuturor salariaților din sănătate și asistență socială cu un procent de minim 15%, pentru acoperirea inflației; declanșarea, de urgență, a negocierilor între Guvernul României și partenerii sociali, pe proiectul noii legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice; asigurarea unei finanțări corecte și suficiente pentru instituțiile medicale și de asistență socială.

După prima zi de protest, astăzi, 6 februarie, o delegație a Federației SANITAS a fost primită la Guvernul României de către o echipă condusă de Mihnea Claudiu Drumea – consilier al prim-ministrului.

Membrii echipei guvernamentale au promis că vor analiza solicitările și vor iniția de urgență întâlniri cu reprezentanții SANITAS pentru identificarea de soluții care ar putea să rezolve revendicările membrilor de sindicat.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!