Senatorul Adrian Țuțuianu și-a anunțat, sâmbătă, candidatura pentru președenția Consiliului Județean Dâmbovița.
Coordonatorul PRO România Dâmbovița a făcut anunțul cu ocazia inaugurării sediului PRO România din comuna Crevedia, după ce s-ar fi consultat cu mai mulți colegi din partid.
„După ce m-am consultat cu foarte mulți colegi, am decis că este cazul să-mi asum o candidatură nouă la Consiliul Județean. Se pare că am făcut lucruri bune pe unde am trecut și că expertiza mea este, încă, necesară și utilă”, a precizat senatorul.
De asemenea, Adrian Țuțuianu rămâne deschis negocierilor pentru o eventuală alianță cu Partidul Social Democrat. “Nu exclud o alianță cu PSD, dar nici nu stau după Partidul Social Democrat. PRO România este un partid care stă cu picioarele pe pământ”, a mai transmis senatorul.
Adrian Țuțuianu a mai câștigat această funcție în 2012 și 2016, dar pe atunci era unul dintre liderii PSD Dâmbovița.














