„Secretomanie, pe bani publici când vine vorba de Chindia Târgoviște!?”, întreabă public deputatul USR de Dâmbovița, Daniel Blaga, după ce doar printr-o hotărâre judecătorească forul administrativ județean a făcut publice sumele alocate către clubul de fotbal.
Parlamentarul constată că fotbalul județean se ține cu bani grei, publici, de ordinul milioanelor de euro. Totul pentru o echipă care este aproape de al treilea eșalon, unde scandalurile și procesele pentru recuperarea banilor sunt la ordinea zilei ca, de altfel, și datoriile.
„În buna tradiție cu care ne-am obișnuit la CJ Dâmbovița, forul administrativ județean a avut nevoie de o hotărâre a instanței pentru a se decide să pună la dispoziția publicului datele financiare privind alocările făcute către clubul Chindia Târgoviște.
Am aflat astfel că aproximativ 4,5 milioane de euro a cheltuit CJ Dâmbovița cu Chindia Târgoviște între 2018 și 2024, fără ca nimeni să pună întrebări despre modul în care au fost folosiți acești bani.
Dacă adăugăm și contribuțiile similare ale Primăriei Târgoviște, reiese că sume impresionante de bani publici au fost alocate echipei. Plus alte sume din drepturi de televizare, tot de ordinul milioanelor de euro.
Măcar dacă acești bani ar fi fost folosiți pentru performanță sportivă! Din păcate, rezultatele au luat-o în jos, echipa a retrogradat și este deja aproape de al treilea eșalon.
Scandalurile se țin lanț, conturile sunt blocate de ANAF, iar foștii jucători și angajați ai clubului se judecă pentru recuperarea restanțelor financiare.
Pe ce ați cheltuit banii, dacă acum, în 2024, clubul are datorii imense, de peste 7 milioane de lei?
Poate că este nevoie și la Chindia de un audit extern. Un audit care să demonstreze tuturor, inclusiv suporterilor, unii remarcabili, că nu este nimic în neregulă. Că banii au fost cheltuiți just, și nu pentru interesele unor persoane fără legătură cu fotbalul, ci doar cu carnetul de partid potrivit.
Ce spuneți, adevărul merită să fie știut de suporteri sau nu?”, întreabă public parlamentarul USR.