Seară de basm la Târgoviște! Moș Crăciun a poposit și anul acesta în oraș. Parada de sărbători așteptată cu sufletul la gură de copii

Publicitate

Seara de sâmbătă, 13 decembrie, a fost una de basm în municipiul Târgoviște! Moș Crăciun a sosit în Orășelul din Piața Tricolorului, însoțit de spiriduși, elfi, majorete și personaje de poveste, într-o trăsură albă și pe acordurile muzicii de fandară. Alături de bătrânul legendar s-a aflat și doamna Crăciun.

Numeroși copii, însoțiți de părinți și bunici, l-au întâmpinat în această seară la Târgoviște pe mult iubitul Moș Crăciun.â

Parada veselă, în cântec și voie bună, s-a deplasat pe traseul Teatrul Tony Bulandra – Bd. Regele Carol I – Bd. Mircea cel Bătrân – Calea Domnească – Bd. Libertății – Piața Tricolorului, tot orașul fiind împodobit cu lumini de sărbătoare și figurine de Crăciun, iar atmosfera a fost una de poveste.

Cu toții au ajuns în Orășelul lui Moș Crăciun, amenajat și anul acesta în fața Prefecturii, împodobit cum nu a fost vreodată.

Autoritățile municipale, primarul Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma, alături de citymanagerul Gabriel Boriga și actorul Liviu Cheloiu, au format „comitetul” de întâmpinare, iar Moșul le-a mulțumit tuturor pentru primirea călduroasă și voia bună.

„Ca de fiecare dată, la Târgoviște, Moșul este primit cu multă dragoste de cei mici, și cei mari. Dar eu zic să trecem la treabă: ați învățat poezii, cântecele?”, a întrebat Moș Crăciun, iar din public s-a auzit la unison: „Daaaaaa”.

Apoi copiii au urcat pe scenă, fiind răsplătiți cu sute de cadouri.

Înscrierea copiilor pentru cadouri are loc și mâine, 14 decembrie, de la ora 16:00, la scena din Orăşelul lui Moş Crăciun.

 

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!