Se schimbă vremea! Ploi torențiale, vijelii și grindină în Dâmbovița. Meteorologii au emis Cod galben, valabil până sâmbătă de dimineață

Publicitate

Meteorologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până sâmbătă dimineața în 21 de județe, inclusiv în Dâmbovița. În județul nostru alerta meteo este valabilă până mâine, la ora 06.00.

Conform meteorologilor, în intervalul 15 septembrie, ora 10.00 – 16 septembrie, ora 06.00, sunt vizate perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Judeţele vizate sunt: Brăila, Galaţi, Bacău, Vrancea, Buzău, Neamţ, Harghita, Covasna, Prahova, Mureş, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor şi Sălaj.

În această după-amiază, meteorologii au emis două două alerte nowcasting pentru comuna Moroeni. A fost emis Cod portocaliu de vremea rea, dar în același timp autoritățile a transmis un mesaj RO-Alert pentru cetățenii din zonă în vederea luării măsurilor de autoprotecție.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!