Se modernizează și DJ 720A! S-a dat startul și la lucrările din Lotul 3 al celui mai mare proiect pe fonduri europene ce vizează reabilitarea drumurilor județene dâmbovițene

Publicitate

Noi vești bune pentru infrastructura rutieră județeană! Astăzi au început și lucrările de modernizare a DJ 720 A Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DNA 1A.

Cu o lungime de 28,9 km, Lotul 3 face parte din cel mai mare proiect finanțat în Regiunea Sud-Muntenia, Consiliul Județean Dâmbovița reușind să atragă nu mai puțin de 64.200.000 de euro pentru modernizarea a 60 de km de drumuri județene.

Lotul 3 pleacă din Adânca, parcurge comuna Bucșani – Dobra (Mărcești) – Finta – Cornești (Păstârnacu) și se oprește în DN1A.

Asta după ce luni, 15 aprilie, a fost dat startul și pe Lotul 1 și Lotul 2 din proiectul uriaș, finanțat din bani europeni, intitulat: „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 712 (Pucioasa – Brănești – Vulcana-Pandele – Șotânga – Târgoviște), DJ 720C (Gura Ocniței – Ocnița) și DJ 720 A (Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN 1A)”.

Valoarea investiției este de 106.832.167,58 lei. Pe lângă turnarea a două straturi de asfalt, se vor realiza și  27.000 mp de trotuare; 10 km de șanțuri din beton; 1,5 km de rigole de acostament; 23,4 km de rigole carosabile acoperite; 1.310 de accese la proprietăți; 4 poduri modernizate; 22 de stații de autobuz.

Prezent la startul lucrărilor, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat: „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în trafic din cauza lucrărilor în curs. Vă asigurăm că aceste lucrări sunt esențiale pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră, iar la finalizarea lucrărilor vom avea drumuri mult mai bune, mai sigure și mai eficiente.  Vă mulțumim pentru înțelegere!”

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!