Pasionații din județul Dâmbovița au șansa de a deveni din simpli spectatori arbitri de fotbal. Un curs intensiv gratuit pentru arbitri (băieți și fete) va debuta la Târgoviște la începutul lunii noiembrie, sub egida Comisiei de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița.
Pot participa la cursuri toți cei care doresc acest lucru, cu condiția să aibă vârsta de minim 14 ani și să fie apt pentru efort.
„Vrei să faci parte din fenomenul fotbalistic? Te așteptăm în echipa noastră! Fii parte din joc, fii arbitru”, este îndemnul AJF Dâmbovița pentru cei care vor să devină arbitrii de fotbal.
Înscrierile se fac telefonic sau prin whatsapp la numerele de telefon: 0761 115 305 și 0726 632 188.
Mesajul de înscriere trebuie să conțină numele și prenumele, data nașterii, precum și numărul de telefon.