Se anunță o posibilă alianță între USR și AUR pentru trecerea proiectului de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi!

Publicitate

Scena politică românească poate fi dezechilibrată de o posibilă alianță între USR și AUR, aceste partide fiind dispuse să colaboreze pentru a ajuta trecerea proiectului de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi începând cu anul 2024, scrie Antena3.ro.

USR-PLUS și-a asumat, printre altele, angajamentul de a modifica legislația electorală în așa fel încât primarii să poată fi aleși în două tururi. Pentru că UDMR se opune acestei inițiative, AUR ar putea fi partidul cu care să formeze alianța, potrivit sursei citate.

Formula ar putea fi una avantajoasă pentru partidele politice mici, pentru că în al doilea tur se pot forma alianțe cu partidele aflate pe următoarele locuri, iar concurența cu formațiunile mai puternice să fie una mai mare.

De-a lungul timpului, AUR și USR au susținut alegerile organizate în două tururi, în timp ce PSD și UDMR au susținut alegerile într-un singur tur.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!