Scrisoarea unei mame din Târgoviște către o profesoară: “Nu vreau să îmi mai găsesc copilul plângând. Vreau un copil fericit”

O mamă din Târgoviște a transmis, în această săptămână, o scrisoare emoționantă către profesoara de matematică a copilului său, prin intermediul Facebook-ului. În scrisoare, Nicoleta Ioniță, scoate în evidență problemele sistemului educațional, care dăunează foarte mult elevilor de o bună perioadă de timp.

Doamna profesoară,

Sunt convinsă că această scrisoare va ajunge într-un final și la dumneavoastră.

Sunt mama lui Tedi și vă asigur că în școlile românești sunt mulți de Tedi și mulți profesori ca dumneavoastră.

Sper ca această scrisoare să nu aibă repercursiuni asupra copilului meu, dar, dacă va avea, să știți că nu voi lăsa lucrurile așa, înainte de toate eu vreau un copil fericit, nu un copil timorat, vreau să participe cu drag la ore nu să tremure și să ii fie frică atunci când se apropie ora dumneavoastră.

Îmi pare rău că nu îl pot certa pentru absențele pe care i le-ați pus doar pentru că nu a deschis camera imediat, v-ați gândit că poate nu îi funcționa bine internetul? Sau poate încă nu ieșise din camera fratele lui care avea și el ore? Pentru că na, mai sunt și familii care au 2 copii ce stau în aceeași cameră.

Dacă dumneavoastră întârziați la oră va taie cineva acea oră din salariu? Vă ceartă cineva?

Nu este cel mai bun la matematică dar, este copilul meu și pentru mine contează să fie un copil bun, blând, cinstit, un stâlp de bază al societății într-un domeniu care să îi și placă.

Îmi pare rău că nu îl pot “îndopa” cu radicali și ecuații cu n necunoscute, nu îi plac, asta e, iar aici este și vina dumneavoastră pentru că nu ați reușit să îl faceți să îi placă materia pe care o predați. Nu le mai dați teme din materia pe care nu ați predat-o încă!

Și dacă din întâmplare (sau nu) o faceți, nu îi mai așteptați “la cotitură” și îi întrebați fix acel lucru și apoi îi criticați că nu au rezolvat singuri pentru că nu aveau cum. Important este că a avut voință și a fost sprijinit de cineva!

Nu vreau să îmi mai găsesc copilul plângând așa cum l-am găsit astăzi după ora dumneavoastră!

Asta e, nu toți vor/ vom fi matematicieni, societatea are nevoie și de strungari, constructori sau chiar măturători, și acestea sunt meserii din care se pot câștiga bani cinstiți.

Sunt convinsă că și alți părinți gândesc la fel ca mine dar nu au curajul să v-o spună de teama, teama că le veți pune note mici copiilor. Știți, asta e răzbunare….

Sistemul nostru de învățământ este oricum greșit și știți și dumneavoastră și mulți alți profesori asta.

La ce îi vor folosi adultului de mâine radicalii și ecuațiile sau altele dacă va lucra de exemplu într-un supermarket? Sau va lua drumul străinătății? La nimic, vă spun eu!

Știți cu câtă frică se gândesc elevii de clasa a V-a că le-ați putea fi dumneavoastră profesoara? Și cât răsuflă de ușurați când află că nu veți fi dumneavoastră?

Încercați să rămâneți în inimile acestor copii ca o prietenă, ca o sora mai mare, ca un om care le-a deschis un drum în viată. Dacă ei aleg să nu o ia pe acel drum, dacă nu le place sau se împotmolesc nu e vina dumneavoastră. Își vor aminti însă, cu drag de profa de mate.

Sursă foto: Facebook Nicoleta Ioniță

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!