Școlile din comuna Niculești trec la scenariul roșu, din a doua zi a noului an școlar. Elevii vor urma cursurile doar online

Publicitate

Unitățile de învățământ dintr-o comună din județul Dâmbovița își închid porțile, încă din a doua zi a noului an școlar, după ce numărul cazurilor de coronavirus din comună a crescut.

Este vorba despre comuna Niculești, situată în partea de Sud-Est a județului. Aici, începând de astăzi, 15 septembrie, elevii participă la cursuri online, potrivit unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, emisă luni după-amiază. Anunțul a fost făcut de Dorinel Soare, primarul comunei Niculești.

“Cu părere de rău trebuie să vă anunț că scenariul după care se învață în unitățile de învățământ de la nivelul localității s-a schimbat din “galben” în “roșu”. Asta înseamnă că prezența fizică la școală nu mai este posibilă, cursurile urmând a se desfășura online pentru toți elevii.

Scenariul “roșu” se aplică atunci când într-o localitate numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 este de 3 sau mai mult la mia de locuitori. Numărul de locuitori ai comunei noastre este de 4 300. Numărul persoanelor infectate este azi (nr. luni) de 13 (peste 3 la mie). Evaluarea s-a făcut pentru săptămâna 7 -14 septembrie de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița.

Așadar, dacă până pe 21.09.2020, când se face o nouă evaluare numărul persoanelor infectate scade, sub procentul de 3 la mie intrăm în scenariul “galben”. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a transmis pe Facebook edilul din Niculești.

Așa cum se cunoaște, infectat cu coronavirus a fost și primarul comunei Dorinel Soare, care a fost declarat vindecat în urmă cu doar câteva zile

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!