Școala va începe la 14 septembrie. Precizările președintelui Klaus Iohannis

Publicitate

În urmă cu puțin timp, într-o conferință de presă, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că noul an școlar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor.

Potrivit șefului statului, aceste scenarii sunt:

– scenariul verde, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie, în ultimele 14 zile, detectată cu COVID-19;

– scenariul galben – între unul şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile;

scenariul roșu – când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă

Totodată, preşedintele a precizat că în săptămânile care urmează vor fi detaliate deciziile luate miercuri, iar Ministerul Sănătății lucrează la protocolul sanitar ce va fi trebuit respectat de copii, cadrele didactice și personalul auxiliar.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!