Scandalul testelor de salivă pentru școli continuă! Sindicatele cer blocarea distribuției acestora, ministrul spune că livrarea este conformă cu cea din Europa

Publicitate

Scandalul testelor de salivă pentru școli continuă!

După ce o parte dintre acestea au ajuns în școli, la baxuri, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” cere printr-un comunicat comun Guvernului blocarea distribuției testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 și distribuirea în unitățile de învățământ a unor kit-uri individuale.

”Testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puțin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condițiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate și sigilate individual.

Solicităm, pe această cale, Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerințele de performanță și de reglementare,  să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în același timp și regulile sanitare.

De asemenea, cerem public Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziționate și livrate dezmembrate, și nu sub formă de kit individual. Ne întrebăm ce a stat la baza luării unor astfel de decizii și dacă această licitație a respectat legislația în vigoare?!

În condițiile în care respectivele contracte au fost semnate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), considerăm că această instituție trebuia să se ocupe și de livrarea testelor către fiecare instituție de învățământ.

Întrebarea firească pe care și-o pun părinții și cadrele didactice este următoarea: instituția care a lansat licitația, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică așteaptă niște explicații, urgent! Altfel, această mult așteptată testare riscă să se transforme într-un mare eșec! Cine își permite să-și bată joc de sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este iresponsabil!

În altă ordine de idei, deși ministrul educației ne-a asigurat vineri, 26 noiembrie, că livrarea către școli nu se va mai face în aceste zile libere legale, am primit numeroase semnale din țară că directorii și angajații din unitățile de învățământ au fost chemați și ieri, 27 noiembrie, să ridice testele.

Ținând cont de situațiile expuse mai sus, solicităm Guvernului să explice clar care este modalitatea de efectuare a testelor, astfel încât toți părinții să știe să le utilizeze, deoarece la ora actuală, în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucțiuni. Ne întrebăm cum se vor descurca părinții dintr-un sat, unde nu există internet și care nu vor avea acces la acel videoclip, să le facă propriilor copii aceste teste?!

Cerem imperativ Guvernului României și Ministerului Educației respectarea dreptului angajaților la zilele libere legale și propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 și 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranșă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare și să fie ambalate individual”, se arată în comunicatul sindical.

Pe de altă parte, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la un post TV național, că, peste tot în Europa, componentele testelor de salivă sunt livrate separat: ”Am discutat la IGSU, iar doctorul Raed Arafat ne-a confirmat că așa se livrează testele în toată lumea când este vorba de cantități mari, și în Germania și în alte state europene. Este o problemă, într-adevăr, este o complicație pentru personalul din învățământ, dar sunt convins că acest lucru se va rezolva pentru că problema există, este mare, dar avantajul testării este mult mai mare, iar profesorii din școli înțeleg foarte bine acest lucru”, a precizat ministrul.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!