Doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, sub acuzația de loviri și alte violențe, distrugere, tulburarea și ordinii și liniștii publice, după ce s-au bătut la intrarea într-un restaurant din Târgoviște, bătaie în urma căreia alți doi bărbați au ieșit destul de șifonați. Scandalul a avut loc duminică de dimineața, în jurul orei 05.00.
Totodată, cei doi bărbați agresivi, prin faptele lor, ar fi distrus patru scaune care s-ar fi aflat pe terasa localului, dar și geamul unei uși de acces. Astăzi, 17 iunie, ambii bărbați vor fi prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
„La data de 16 iunie a.c., ca urmare a cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, doi bărbați, în vârstă de de 36 și 27 de ani, au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Din investigațiile efectuate a rezultat că în dimineața zilei de 16 iunie a.c., în jurul orei 05.00, cei doi, în timp ce s-ar fi aflat în exteriorul unui restaurant din Târgoviște, ar fi agresat atât fizic, cât și cu obiecte contondente doi bărbați, în vârstă de 32 și 35 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.