Scandal monstru la finalul Ligii a 4-a! Campioana Dâmboviței se decide la comisii

Publicitate

Ionuț Parghel
Campionatul Ligii a 4-a dâmbovițene s-a sfârșit sub semnul scandalului! Chiar dacă sezonul 2018-2019 a ajuns la final, încă nu se știe cu exactitate cine este campioană. Pe teren, campioană a devenit Gloria Cornești, cu 91 de puncte, dar cum Recolta Gura Șuții (ocupanta locului secund), cu 89 de puncte, a depus un memoriu la Comisia de Apel împotriva Gloriei că ar fi folosit un jucător în stare de suspendare în disputa cu Roberto Ziduri, ocupanta primului loc se va decide astfel la comisii.

Așadar, în această dimineață se va întruni Comisia de Apel, pentru a da un verdict clar în aceast sens, iar până la prânz se va cunoaște cine este campioana care va reprezenta județul nostru în barajul de promovare pentru Liga a 3-a. Cum Comisia de Competiții și Disciplină a respins acest memoriu, oferind câștig de cauză Gloriei, este posibil ca și Apelul să facă același lucru, iar Cornești va fi desemnată campioana Dâmboviței, așa cum s-a văzut și pe teren, după ultima etapă a întrecerii.

Mai mult de atât, până astăzi la ora 12.00, reprezentații AJF Dâmbovița trebuie să transmită la Departamentul de Competiții al FRF cine este noua campioană pentru că 10 iunie este ultima zi în care se poate comunica campioana județeană. Așa cum se știe campioana Dâmboviței va înfrunta campioana Oltului, CSM Slatina, formație care nu a suferit nici o înfrângere în campionatul județean.

Potrivit unor surse din AJF Dâmbovița, campioană va rămâne în cea mai mare parte Gloria, echipă finanțată de Nelu Radu. Cum a intrat în posesia Certificatului de Identitate Sportivă, Corneștiul poate participa la barajul de promovare. Pe de altă parte, acesta a fost depus la AJF Dâmbovița încă de la mijlocul săptămânii trecute. În schimb, dacă Gloria va avea câștig de cauză și la Comisia de Apel, oficialii Recoltei Gura Șuții sunt deciși să depună plângere penală la Parchet, așa cum susține Sportimpact.ro.

 

Liga a 4-a – Rezultate – ultima etapă

Cornești – Fieni                       4-1

Ungureni – Pierșinari              3-0 (n)

Colibași – Ziduri                         8-5

Vișina – Bucșani                        6-4

Ulmi – Brezoaele                      1-8

IL Caragiale – voinești             5-8

Răcari – Petrolul Tgv                3-0

Coada Izvorului – Gura Șuții    0-3.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!