Scandal la un liceu din Târgoviște. Jandarmii au găsit un briceag asupra unuia dintre elevi

4
Publicitate

Scandal la un liceu din orașul Târgoviște! Jandarmii au găsit, marți, un briceag asupra unuia dintre elevi.

Agentul de pază al unității școlare a alertat jandarmii după ce a sesizat că unul dintre copii a pătruns în liceu cu un briceag.

În urma efectuării controlului corporal asupra tânărului a fost depistat un briceag automat, cu buton, având o lamă de aproximativ 11 cm lungime.

Obiectul periculos a fost ridicat în vederea confiscării, iar elevului i s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de “port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice”.

“Jandarmii au intervenit marți, 3 mai, în urma sesizării agentului de pază, de la un liceu din Târgoviște, cu privire la faptul că în unitatea școlară se află un elev care are asupra sa un cuțit”, a transmis Jandarmeria Dâmbovița.

Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are stabilite în responsabilitate 17 unități școlare.

La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!