Sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon a început cu Pelerinajul celor aproape 4000 de tineri din Eparhie

Publicitate

Sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, a început de astăzi la Târgoviște cu Pelerinajul celor aproape 4.000 de tineri din Eparhie.

Evenimentul a debutat cu slujba solemnă a Vecerniei, oficiată pe un podium special amenajat în apropierea istoricei Catedrale târgoviștene de ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, alături de un sobor de preoți și de miile de tineri, preoți, profesori de Religie, dar și credincioși care au dorit să participe.

Pelerinajul a trecut prin centrul istoric al orașului, cu oprire la Mănăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei orașului.

Ca și la ediția trecută copiii au venit îmbrăcați în culorile drapelului: roșu, galben și albastru. „Iubiți tineri, mă bucur când vă văd într-un număr așa de mare. Și pentru cei care au avut ideea să aibă aceste culori, ale drapelului național, înseamnă că noi suntem părtași ortodoxiei noastre românești și steagului țării noastre, pentru că Biserica este națională. Voi, iubiții mei, sunteți primăvara bisericii și a neamului nostru românesc. Biserica încurajează luminarea minții, a studiului, a cercetării, a educației în general”, a subliniat, printre altele, Înaltpreasfinția Sa.

Pentru a celebra excelența educațională și pentru a încuraja elevii merituoși, Părintele Mitropolit Nifon a premiat, cu acest prilej, pe cei doi elevi dâmbovițeni care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat și pe cei 17 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii lor îndrumători.

Duminică, 11 august 2024, tot pe podiumul special amenajat din apropierea Catedralei, va fi oficiată slujba Utreniei și cea a Sfintei Liturghii, începând cu ora 07.00.

În cadrul sfintei slujbe, vor fi premiați 22 de elevi care au obținut locurile I, II și III la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2023-2024, alături de profesorii lor coordonatori, și vor fi lansate volumele recent tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Anul acesta vor fi expuse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, bine cunoscut tămăduitor, mult iubit și invocat în rugăciuni de credincioșii noștri, care vor fi aduse la Târgoviște, de la Mănăstirea Radu Vodă din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!