Sărbătoare la Flacăra Moreni! Clubul de pe Valea Cricovului a ajuns la 95 de ani de existență, iar frumoasa “bornă” nu a fost trecută cu vederea de foștii fotbaliști morenari. Vineri seara, într-un cadrul de poveste, “lupii” de odinioară au sărbătorit deosebitul eveniment la “Complexul Flacăra” .
La frumoasa sărbătoare au dat curs invitației fotbaliști din generațiile 1960, 1970, 1980 și 1990, dar în schimb la aceasta nu au ajuns Gabriel Paraschiv, Vasile Petre și George Preda, cei care formează actualul staff tehnic al divizionarei C dâmbovițene. Înainte de momentul festiv, foștii “lupi” au primit diplome din partea Primăriei Moreni în semn de recunoștiință. Dintre foștii fotbaliști de la Flacăra care au ajuns la eveniment au fost Ion Albină, Dumitru Bocin, Gheorghe Ungureanu, Nicolae Toma, Constantin Ion, Florin Năstase, Constantin Ichim, Nicolae Scurtescu, Gheorghe Dobrică, Iulian Mihăescu, Dumitru Nistor, Dumitru Ion, Marian Neagu, Marian Ioana, Ion Ioniță, Traian Miu, Constantin Badea și Marian Vasilache, unde ultimii doi au fost promoterii sărbătorii numite “Flacăra Moreni la 95 de ani”. De asemenea, a fost prezent și Marinică Macaran, liderul liderul “Peluzei Marian Pârșe”.
“A fost un eveniment deosebit. Nu puteam trece cu vederea un astfel de moment. Doar o dată împlinește Flacăra 95 de ani. Mă bucur că la această sărbătoare au fost prezenți numeroși componenți ai clubului Flacăra. Cu toții ne-am simțit foarte bine și ne-am adus aminte de momentele frumoase trăite pe terenul de fotbal”, ne-a declarat Marian Vasilache. Flacăra Moreni este singură echipă de fotbal din Dâmbovița care a evoluat în cupele europene. Gruparea de pe Cricov a evoluat în 1898 în Cupa UEFA (actuala Europa League), fiind eliminată din competiție de celebra formație portugheză FC Porto.
Ionuț Parghel














