Sancțiune drastică pentru un târgoviștean prins în trafic că transporta aproape o tonă de deșeuri feroase! A fost amendat cu 15.000 de lei și a rămas fără autoutilitară

Publicitate

Sancțiune drastică primită de un târgoviștean, de 23 de ani, după ce a fost prins în trafic transportând deșeuri feroase cu o autoutilitară. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au descoperit în mașina bărbatului aproape o tonă de materiale feroase, fără a deține formularul de încărcare-deacărcare pentru acestea.

În urma controlului efectuat de polițiști, bărbatul a fost amendat cu 15.000 de lei, iar mai mult de atât a rămas și fără autoutilitară, fiindu-i confiscată.

,,La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Moreni au oprit pentru control în municipiul Moreni, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase, condusă de un tânăr, de 23 de ani, din Târgoviște.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoutilitara transporta cantitatea de 810 kilograme deșeuri feroase, fără a deține formularul de încărcare-descărcare prevăzut de lege.

Polițiștii au sancționat contravențional șoferul cu amendă în valoare de 15.000 de lei și au dispus măsura confiscării autoutilitarei și a deșeurilor feroase, conform prevederilor H.G. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României”, a precizat IPJ Dâmbovița.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!