Sală nouă de aşteptare, amenajată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte

229

Un nou spațiu de așteptare pentru pacienți a fost creat, în această săptămână, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște! Noua sală de așteptare a fost amenajată într-unul dintre modulele de tip container din fața pavilionului central al spitalului, se arată într-un comunicat emis de unitatea medicală.

„Însoțitorii bolnavilor care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe Târgoviște au la dispoziție, începând din această săptămână, o sală de așteptare amenajată într-unul dintre modulele tip container din fața pavilionului central al Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.

Măsura a fost posibilă ca urmare a ridicării stării de alertă impusă de pandemia de Covid-19 și este una de tranzit, respectivul spațiu urmând să fie utilizat ca sală de așteptare pentru aparținători doar până în 2023, când vor fi definitivate lucrările de reabilitare, extindere și modernizare a Secției UPU, proiect cu o valoare peste 8 milioane de lei aflat în implementare”.

Totodată, conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, a răspuns solicitărilor venite din partea dâmbovițenilor și a dispus să se permită accesul în interiorul Secției UPU pentru persoanele care însoțesc bolnavii, ca să obțină informații de la medicul de gardă, cu condiția să nu fie periclitată activitatea personalului medical și să respecte intimitatea celorlalți pacienți. Aparținătorii vor fi conduși în interior fie de către o persoană, fie de către un asistent medical sau social, fie de către un agent de pază.

„Știu că așteptarea este foarte grea atunci când ai pe cineva drag în UPU și tu ești afară, dar fac apel către însoțitori să înțeleagă că evaluarea pacientului presupune consult și, ulterior, investigații paraclinice-analize de sânge, radiografii, tomografii computerizate, etc, care necesită nu doar timp, ci și interpretare. Prin urmare, medicul de gardă nu are cum să furnizeze informații în cinci minute de la sosirea bolnavului, ci abia după o perioadă de timp rezonabilă poate să răspundă la întrebările aparținătorilor legate de diagnostic și starea pacienților. Cu calm, înțelegere și răbdare putem să eliminăm situațiile tensionate”, a transmis Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!