S-a tăiat în carne vie pe șoselele dâmbovițene! Peste 500 de amenzi au fost aplicate de polițiști după o acțiune de amploare

Publicitate

În contextul prevenirii accidentelor rutiere, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu efective mărite, pe principalele rutiere de risc ale județului. Pe durata acțiunii au fost verificate modul de respectare a normelor rutiere de către conducătorii auto, în special a celor referitoare la respectarea regimului legal de viteză, una din cauzele principale ale producerii accidentelor de circulație. Această acțiune s-a desfășurat sâmbătă după-amiază, între orele 16.00 -20.00. Au fost aplicate peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130 000 de lei.

„La data de 4 septembrie a.c., în intervalul orar 16.00 – 20.00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița, polițiștii de la formațiunile de profil din teritoriu și cei de la ordine publică cu atribuții pe linie rutieră au executat o acțiune, în sistem integrat, pe principalele artere cu risc ridicat de accidente de pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

Astfel, polițiștii au aplicat în doar 4 ore, 513 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 130 000 lei, și au constatat 4 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 27 de permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere reținute, 19 au fost pentru depășirea cu peste 50 km/h a limitei legale de viteză și 7 pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sprijiniți în cadrul acțiunii de efective de la rutieră din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Argeș, Giurgiu, Ilfov și Prahova, acțiunea fiind coordonată de Direcția Rutieră.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!