S-a dat startul lucrărilor de reabilitare și modernizare la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște

Publicitate

Au început lucrările de modernizare și la Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgoviște, primele investiții serioase din istoria acestei unități de învățământ!

„Este vorba de un important proiect de modernizare, consolidare și reabilitare energetică, valoarea finanțării accesate de Primăria Târgoviște fiind de 30.548.652 lei, sursa fondurilor nerambursabile fiind constituită de către Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat”, a precizat primarul municipiului, Cristian Stan.

Vor fi executate ample lucrări de consolidare, clădirile colegiului vor fi termoizolate, tâmplăria va fi schimbată, la fel și acoperișul.

Sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, va fi realizat un sistem de management energetic integrat etc.

De asemenea, se are în vedere o consolidare antiseismică.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!