S-a dat alarma la Aninoasa! Incendiu la groapa de gunoi din localitate. A fost emis mesaj Ro-Alert

Publicitate

S-a dat alarma în comuna Aninoasa, marți seara, după ce flăcări, însoțite de un fum dens, au fost observate în zona gropii de gunoi din localitate. Patru autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul detașamentelor de pompieri Târgoviște și Pucioasa, s-au deplasat de urgență la locul incendiului, pentru a stinge flăcările.

La fața locului, incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați. Autoritățile au emis mesaj Ro-Alert în vederea luării măsurilor de autoprotecție de către populație.

„În jurul orei 17.00 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la groapa de gunoi menajer din localitatea Aninoasa.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Pucioasa intervine cu un echipaj SMURD. Ulterior forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere, una de la Detașamentul Târgoviște și una de la Detașamentul Pucioasa”, a precizat ISU Dâmbovița.

Potrivit primarului comunei Aninoasa, situația este sub control. „Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit astăzi la groapa de gunoi de pe raza comunei Aninoasa. Chiar în aceste momente, intervin echipe specializate, iar situația este sub control.

Conform mesajului Ro-Alert, evitați pe cât posibil zona și lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Nu este cazul să intrați în panică.

Știm că subiectul gropii de gunoi este unul delicat, dar vă asigurăm că monitorizăm atent, în limita competențelor legale, tot ce se întâmplă și vom reveni cu informații oficiale, pe măsură ce le vom obține!”, a precizat edilul comunei din apropierea municipiului Târgoviște.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!