Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur” de la Târgoviște, cel mai longeviv festival muzical din România, va avea loc în perioada 16-18 octombrie 2025.
Neîntrerupt din anul 1968, la Târgoviște, evenimentul dedicat romanței a ajuns la ediția a 58-a, ediție organizată din nou sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Principalul scop al Festivalului este promovarea Romanței – gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.
TEMA EDIȚIEI A 58-a: „PODURI DE ROMANȚĂ”, „își propune celebrarea valorilor unioniste și identitare românești slujite de Romanța românească – punte între suflete și între toate provinciile românești – a cărei tradiție este dusă mai departe de noile generații de interpreți și compozitori. Gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, dedicat promovării poeziei românești, a limbii române literare și a spiritului unionist, Romanța românească este purtătoare a virtuților creștine care definesc spiritualitatea românească”, arată organizatorii într-un comunicat de presă.
Totodată, festivalul va continua și în acest an Programele Naționale Educaționale „Romanța ne unește” și „Tinerețea Romanței”, prin care se dorește promovarea în rândul tinerilor din România și Diaspora acest gen muzical al sufletului românesc, pentru a repune Romanța românească în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale.
Organizatorii ediţiei a 58-a sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Direcția artistică a festivalului este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Evenimentul se va desfăşura la Cinematograful „Independența” din Târgovişte.
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR Folclor și TVR Craiova. Seara de gală va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor. Festivalul este realizat în coproducție cu Televiziunea Română.
Biletele se vor pune în vânzare la casa de bilete a Cinematografului Independența din Târgoviște, str. Libertății nr. 2-2C, telefonul casei de bilete: 0374.871.823; WhatsApp: 0749.253.935;
Programul de lucru al casei de bilete: Marți – Duminică: 10:00 – 19:00.















