România, sufocată de coronavirus! A fost depășit pragul de 150 000 de cazuri de COVID-19. În Dâmbovița, 71 de noi persoane infectate

Publicitate

Cele 3517 cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore duc din nou România la un nou record, de la debutul pandemiei. Până astăzi, 10 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 152.403 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Totodată, din păcate, în intervalul 09.10.2020 (10:00) – 10.10.2020 (10:00), au fost raportate 59 de decese (39 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București. Până astăzi, 5.358 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Potrivit DSP, situația de astăzi, din județul Dâmbovița, este următoarea:

  • Persoane confirmate cu COVID-19: 4.550 (71 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 3.723
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 161
  • Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 840
  • Persoane aflate în izolare la domiciliu: 436
  • Persoane reconfirmate pozitiv: 436

De asemenea, în ultimele 24 de ore, reprezentanții ISU “Basarab l” Dâmbovița au efectuat 5 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești și 2 misiuni de decontaminare. De asemenea, cei ai Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 25 de misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești și 2 misiuni privind recoltarea/transportul probelor biologice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!