România a ajuns la 87 de cazuri de îmbolnăviri cu tulpina Delta. Peste jumătate sunt din focare

Publicitate

De la 57 de cazuri în data de 7 iulie, România a ajuns la 87 de de infectări cu tulpina Delta a coronavirusului SARS-CoV2, și 3 decese, de la acea dată, din fericire, nemaiînregistrându-se niciun deces.

Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, peste jumătate din cazuri sunt în focare, dar în cazul a 31 de persoane infectate cu COVID-19 nu se cunoaște sursa infectării.

Din cele 2373 de secvențieri făcute până în 11 iulie, 1776 au fost cazuri cu variante „de îngrijorare”, cele mai multe cu varianta Alpha.

Iar din cele 87 de infectări cu varianta Delta, peste jumătate (49 de cazuri) se află în 18 focare, dintre care 13 familiale (22 cazuri) și 5 de colectivitate (27 cazuri). Focarele au fost înregistrate în 7 județe – Argeș, Bacău, Brașov, Dolj, Ilfov, Iași, Teleorman și municipiul București.

Dintre cazurile din focare, pentru 4 a fost menționat istoricul de călătorie într-o zonă cu transmitere comunitară susținută a variantei Delta – 3 în India și 1 în Finlanda.

31 cazuri nu au nicio legătură epidemiologică, iar alte 5 cazuri care nu sunt aflate în focare au istoric de călătorie, din care 2 în Marea Britanie, 1 în Turcia, 1 în Irlanda și 1 s-a înregistrat la angajatul unei firme de transport internațional.

Așa cum am specificat, numărul deceselor este același ca la 7 iulie, 3, respectiv doi bărbați din Bacău, care nu erau vaccinați împotriva COVID-19 și care fuseseră în Finlanda, și despre o femeie de 72 de ani din Argeș, care nu era vaccinată.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!