Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afișate! 2 elevi din Dâmbovița au obținut media 10!

Publicitate

Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afișate astăzi, 5 iulie, de către Ministerul Educației, atât pe site-urile dedicate, cât și în centrele de examinare, păstrându-se anonimizarea numelui și a prenumelui fiecărui candidat înscris în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), a transmis IȘJ Dâmbovița.

Rata cumulată de promovare la nivel național (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 25%).

La nivelul județului Dâmbovița, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 64,30%, în creștere cu 5,64% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 58,66%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 70,56% comparabilă cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020: 70,52%), iar pentru promoțiile anterioare 29,27% (o majorare de 7,25%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020: 22,02%).

Au promovat 1913 candidați, dintr-un total de 2975 de candidați prezenți (2524 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 451 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

candidați au obținut media 10 (Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Târgoviște și Colegiul Național „Constantin Cantacuzino” Târgoviște).

În ceea ce privește situația pentru fiecare probă aceasta se prezintă astfel:

Proba E)a) – Limba și literatura română – rata de promovare este de 88,42%; 18 candidați au obținut nota 10 (zece);

Proba E)c) – Proba obligatorie a profilului (Matematică/ Istorie) – rata de promovare este de 74,04%; 85 de candidați au obținut nota 10 (zece);

Proba E)d) – Proba la alegere a profilului și a specializării: rata de promovare este de 83,20%; 179 de candidați au obținut nota 10 (zece).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!