Ministrul Finanțelor a precizat, astăzi, că exclude posibilitatea reducerii CAS cu 5% și că la nivelul Guvernului nu a avut loc o astfel de discuție referitoare la posibilitatea reducerii CAS. Adrian Câciu a precizat că guvernanții au responsabilitatea de a nu „păcăli” oamenii și de a nu crea politici “toxice” pentru cetățeni, potrivit digi24.ro.
„A fost vreodată valabilă reducerea CAS? A fost declarativ, din partea unui analist economic, înţeleg, şi, în rest, dacă prezintă o soluţie din perspectiva unei sustenabilităţi fiscal-bugetare, dar mai ales a unei sustenabilităţi a vieţii oamenilor la care se raportează, putem să o luăm în calcul.
La nivel guvernamental, această discuţie nu a avut loc. Cred că oricine poate să deschidă o carte de aritmetică de clasa a doua, poate vedea care este efectul, fără să ştie economie neapărat, dar poate vedea cât de toxic este acest efect. Nu trebuie să înşelăm oamenii, sunt şi alte măsuri de a creşte veniturile oamenilor şi ale angajaţilor, o să le vedeţi în planul pe care Guvernul îl va… Nu trebuie să păcălim oamenii, am mai văzut în anii trecuţi pe cineva care spunea «taxe zero pe salariul minim».
Economia comportă şi economişti, fiecare cu părerea lui, problema este să nu cumva să ajungem să creăm politici publice toxice pentru cetăţeni. Taxele aferente muncii, da, sunt mari, ridicate, trebuie găsite şi alte soluţii pe taxarea muncii, dar să nu uitaţi că taxele acelea privesc persoana şi îi asigură nişte drepturi ulterioare”, a afirmat ministrul Câciu, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Agerpres.
Ministrul Finanţelor a adăugat că el nu va accepta o propunere de acest tip referitoare la CAS, pentru că ar însemna „aruncarea în aer” a bugetului de stat şi a bugetului de pensii. „Eu o să fiu foarte ferm: dacă se ia în calcul aşa ceva, eu nu accept aşa ceva. Deci nu discutăm acum de aruncarea bugetului României şi a bugetului de pensii al României în aer pe măsuri în criză, în care noi trebuie să susţinem pensionarii, v-o spun foarte ferm. În rest, poate să se supere cine a propus”, a afirmat Câciu, potrivit sursei citate.
Adrian Câciu a mai menţionat însă că, din punctul său de vedere, „economia este pe primul plan şi trebuie ajutată”.
Parlamentari liberali au depus săptămâna trecută un amendament pentru modificarea Codului fiscal care prevede diminuarea contribuţiei pentru asigurări sociale (CAS) cu 5%