Record de pacienți diagnosticați cu COVID-19 la Terapie Intensivă și peste 8000 de cazuri noi în 24 de ore

Record de pacienți diagnosticați cu COVID-19 la Terapie Intensivă! România a raportat, pentru ultimele 24 de ore, cifra de 1280 de pacienți infectați cu noul coronavirus internați la ATI.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.072 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până astăzi, 5 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 508.345 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 399.207 pacienți au fost declarați vindecați.

Numărul deceselor, în total de la debutul pandemiei, a ajuns la 12.186.

În intervalul 04.12.2020 (10:00) – 05.12.2020 (10:00) au fost raportate 134 de decese (79 bărbați și 55 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita,  Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

32.441 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.672 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.679 la cerere.

În cee ace privește coeficientul infectărilor, raportat de DSP-urile din țară și calculat la o mie de locuitori pentru o perioadă de 14 zile, topul național arată astfel: Constanța -7,15, Ilfov – 6,82, Cluj – 5,6.

În Dâmbovița, coeficientul este 3,14. Trei județe, Gorj, Harghita și Olt, sunt în zona verde, cu un coeficient mai mic de 1,5.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!