Record absolut de cazuri noi de COVID-19 în România. În Dâmbovița, 128 cazuri noi și 5 decese, în doar 24 de ore

Publicitate

Record absolut de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în 24 de ore, în România: 4848, cel mai mare număr de la debutul pandemiei până astăzi.

Pe pe teritoriul României au fost confirmate, până astăzi, 191.102 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), din care 137.835 de pacienți au fost declarați vindecați.

În intervalul 20.10.2020 (10:00) – 21.10.2020 (10:00) au fost raportate 69 de decese (44 bărbați și 25 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București. Până astăzi, 6.065 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Situația de astăzi, din județul Dâmbovița, este următoarea:

  • Persoane testate, de la începutul pandemiei: 19.107
  • Persoane confirmate cu COVID-19: 5.409 (128 persoane astăzi)
  • Persoane vindecate, în total: 4.347
  • Persoane decedate de la debutul pandemiei: 193 (ultimele 5 decese, bărbați cu vârste cuprinse între 70 și 80 de ani)
  • Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 1.570
  • Persoane aflate în carantină instituționalizată: 3
  • Persoane aflate în izolare la domiciliu: 679
  • Persoane aflate în izolare instituționalizată (internate în spital): 240.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, situează Dâmbovița (1,58 coeficient) tot în rândul județelor roșii.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, desfășoară acțiuni atât pentru informarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor cât și pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.

Echipajele ISU “Basarab l” Dâmbovița și cele ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița sunt solicitate în continuare pentru transportul persoanelor suspecte/confirmate cu Covid-19 la unitățile spitalicești precum și pentru prelevarea de probe biologice la domiciliu, în conformitate cu legislația în vigoare.

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate de către personalul ISU “Basarab l” Dâmbovița 7 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești și 7 misiuni de decontaminare a tehnicii și a personalului care a participat în cadrul misiunilor. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a efectuat 17 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești și 3 misiuni pentru prelevarea de probe biologice la domiciliu/transportul probelor biologice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!