Record absolut de cazuri noi de COVID-19, peste 7 700 de români infectați. În Dâmbovița au fost raportate 127 de cazuri noi

Publicitate

Cele mai mari cifre de la debutul pandemiei și până astăzi:  7 733 de cazuri noi de COVID-19, 120 de decese asociate și 974 de bolnavi internați la ATI.

România a raportat, pentru ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri noi, ajungând ca până astăzi, 3 noiembrie, să fie confirmate în total 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.  181.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

Astfel, în urma testelor efectuate la nivel național (30.336 în ultimele 24 de ore), față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Totodată, din nefericire, în intervalul 02.11.2020 (10:00) – 03.11.2020 (10:00) au fost raportate 120 decese (70 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Până astăzi, 7.273 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt internate la ATI.

Dâmbovița a înregistrat  127 cazuri noi de COVID-19, ajungând la 6874 de cazuri în total, de la debutul pandemiei.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Dâmbovița 2,41,  ceea ce înseamnă că județul este tot în zona galbenă, fără să treacă pragul psihologic de 3.

Zece județe sunt în zona roșie, cu rata incidenței cazurilor mai mare de 3, ultimul intrat fiind Dolj, alături de Alba, Arad, Bihor, București, Cluj, Mureș, Sălaj, Sibiu, Timiș.

Doar 7 județe din țară se mențin în zona verde: Brăila, Buzău, Călărași, Galați, Olt, Tulcea, Vrancea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!