Razii pe șoselele din Dâmbovița! Val de șoferi prinși beți și fără permis de conducere la volan

Publicitate

Polițiștii dâmbovițeni sunt cu ochii pe șoferi în trafic. Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, au depistat pe la volan mai mulți conducători auto beți la volan, pe drumurile din județ.

Vineri, 25 octombrie, în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Lungulețu, în timp ce ar fi condus un tractor, pe drumul național 7, pe raza localității Lungulețu, deși nu ar fi deținut permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând un rezultat cu valoarea de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat

Totodată, la data de 26 octombrie, în jurul orei 00:05, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Bucovinei, în Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest.

Deoarece a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În plus, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtășești au surprins în trafic un bărbat, de 38 de ani, din comuna Tărtășești, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere.

În urma testării efectuate cu aparatul etilotest, a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, în toate situațiile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!