Polițiștii de la Rutieră au fost neiertători, miercuri de dimineață, cu șoferii care au încălcat regulile de circulație pe șoselele din Dâmbovița. În urma acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea ilegalităților din domeniul protecției mediului, dar și a migrației ilegale, oamenii legii 24 de amenzi, în valoare de peste 23.000 de lei.
În urma verificărilor din teren, polițiștii au legitimat 350 de persoane și au oprit pentru control 270 de autovehicule.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei, dintre care o sancțiune contravențională, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008, iar alte 23 pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002.
Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare și au indisponibilizat 2700 de kilograme de deșeuri feroase.