Razie de amploare în Dâmboviţa. 1400 de maşini verificate şi peste 1600 de persoane legitimate

Foto arhivă
Publicitate

La data de 23 ianuarie a.c., poliţiştii de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, structura de arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigarea criminalităţii economice şi criminalistică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au participat la o razie, organizată pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală, reducerea riscului rutier, precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în judeţ.

În cadrul activităţilor din teren au fost controlate 1402 de autovehicule şi legitimate 1686 de persoane. Poliţiştii au constatat o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi au aplicat 906 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 364.000 de lei. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 772, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie prevăzute de O.U.G 195/2002. Din totalul amenzilor, 144 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 125 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranţă ,18 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, 11 pentru defecţiuni tehnice şi 49 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege. Totodată, 68 de biciclişti, 97 de pietoni şi 27 de căruţaşi au fost amendaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie . Alte 71 de amenzi au fost aplicate la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 7 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 19 pentru nerespectarea prevederilor H.G 69/2012. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 38 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, iar 18 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Totodată, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare şi 9 seturi de plăcuţe de înmatriculare. De asemenea,  a fost indisponibilizat 2,7 m³ de material lemnos şi 160 de ţigarete.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!

LASĂ-NE UN COMENTARIU

Scrie comentariul tău
Introdu numele