”Război” politic între Guvern și Parlament, pornit de la moțiunea de cenzură a PSD!
Premierul Ludovic Orban a declarat că liberalii au luat decizia de a declanşa conflictul juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament: ”Este fără precedent în 30 de ani şi aici, gândiţi-vă, în ce hal de debandadă s-a ajuns, în ce hal de dezorientare se află acest partid, PSD, să ajungă să facă ce nu s-a făcut în 30 ce ani, să depui moţiune de cenzură în vacanţa parlamentară. Până acum, toate moţiunile de cenzură, care au fost depuse, au fost depuse în sesiunile parlamentare, nu în vacanţa parlamentară”, a declarat Ludovic Orban, la Palatul Parlamentului, citat de presa națională.
După ce a susţinut că PSD ar fi vrut să voteze moţiunea într-o altă sesiune extraordinară a Parlamentului, dar a revenit şi a prelungit-o pe actuala, premierul a mai declarat: ”Este o situaţie care trebuie reglementată printr-o decizie a Curţii Constituţionale pentru a nu permite o încălcare a Constituţiei privitoare la instituţia asta fundamentală care este instituţia moţiunii de cenzură”.
”Invocăm conflictul, din punctul nostru de vedere, acest lucru trebuie clarificat. Din punctul nostru de vedere, litera şi spiritul Constituţiei duc la o concluzie foarte clară şi anume că moţiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile parlamentare, nu în vacanţa parlamentară, sesiunile extraordinare se convoacă în vacanţa parlamentară”, a mai precizat premierul României.
Sesizarea la CCR ar urma să fie depusă astăzi sau mâine.
Vă reamintim că și președintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri moțiunea depusă luni de PSD împotriva Guvernului liberal.














