Raed Arafat: Nu putem lăsa pacienții fără tratament. După 15 mai, spitalele o să primească din ce în ce mai multe persoane

Publicitate

Alexandra Orțan

Secretarul de stat Raed Arafat a anunțat, vineri, într-o conferință organizată de Primăria Sectorului 4, că după  data de 15 mai spitalele vor primi din ce în ce mai mulți pacienți “care nu reprezintă urgență”.

“Normal că o să înceapă să primească din ce în ce mai mulţi pacienţi electivi, pacienţi care nu reprezintă urgenţă, acest lucru sigur se va întâmpla”, a spus Arafat, potrivit Agerpres.ro

Acesta a mai precizat că, deși vor fi preluați mai mulți bolnavi, vor exista reguli de internare pentru cazurile cronice și distanțare în interiorul spitalelor.

„Într-un salon în care erau patru pacienţi poate că acum nu mai poţi să pui decât doi pacienţi (…) Cert e că nu putem lăsa pacienţii fără tratament, deci spitalele trebuie să se adapteze pentru a trata pacienţii aşa cum îi tratau înainte, dar cu adaptarea condiţiilor din spital şi a circuitelor.” , a precizat Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Publicitate

Dacă ţi-a plăcut articolul, dă-ne un LIKE!