Zi specială la Răcari, cu manifestări și comemorări dedicate zilei de 22 Decembrie, ziua în care, acum 36 de ani, românii și-au ales drumul spre libertate și demnitate, din nefericire cu imense sacrificii și jertfe.
La 36 de ani de la Revoluția Română, comunitatea din Răcari s-a adunat pentru a aduce un omagiu de recunoștință Eroului martir Sublocotenent Barbu Petre Marian, fost parașutist al Armatei Române, căzut pentru libertate.

Momentul comemorativ a avut loc la Monumentul Eroilor din Ghimpați, într-o atmosferă de profund respect. Evenimentul a debutat cu slujba religioasă de pomenire, urmată de depuneri de coroane, ca gest simbolic de recunoștință și respect față de sacrificiul suprem al eroilor Revoluției.
Programul a fost întregit de colindele interpretate de corul bisericii ortodoxe din Ghimpați, precum și de două momente de interpretare vocală susținute de Tănase Robert (clasa a IX-a) și Matei Alexandru (clasa a VII-a – Colacu), cu cântece patriotice dedicate memoriei eroilor.
Surpriza momentului a fost interpretarea unui colind bizantin de către Ivan Andrei, membru al corului Patriarhiei Române MiniTronos.
„Prin cuvintele rostite cu emoție și prin prezența celor adunați, a fost reafirmată datoria noastră morală de a păstra vie memoria eroilor și de a transmite generațiilor viitoare respectul pentru jertfa lor”, a declarat primarul orașului, Marius Caravețeanu.

A urmat un alt moment cu profundă încărcătură simbolică și patriotică: Marșul Tricolorului, desfășurat pe strada ce poartă numele Eroului martir Sublocotenent Barbu Petre Marian.
Marșul a pornit de la Monumentul Eroilor din Ghimpați și a continuat până la Troița Parașutiștilor, fiind un gest de unitate, respect și recunoștință față de cei care și-au jertfit viața pentru libertatea României.
Purtarea Drapelului Național a reunit participanții într-un moment de profundă solemnitate, reamintind faptul că libertatea câștigată în Decembrie 1989 obligă la memorie, responsabilitate și respect față de sacrificiul eroilor.
La Troița Parașutiștilor au fost depuse coroane și aprinse lumânări, omagiu adus eroilor care s-au jertfit pentru libertatea României, și a fost ținut un moment de reculegere.

Ziua s-a încheiat cu un moment de legământ al memoriei.
În Pădurea Parașutiștilor din Ghimpați au fost plantați 600 de stejari, ca simbol al vieții, continuității și memoriei vii.
„Fiecare stejar reprezintă un legământ peste timp, prin care jertfa eroilor este onorată și transmisă generațiilor viitoare. Cinste eroilor!”, a transmis edilul de la Răcari.


















